Kremsmüller instalaţie paratrăsnet Pitten
Conductorii HVI au trebuit montaţi la reactoare de alpinişti industriali profesionişti.
Kremsmüller instalaţie paratrăsnet Pitten
August 2016

„Alpinism” în numele industriei

Pentru executarea unei instalaţii de paratrăsnet la două reactoare, doi instalatori au trebuit să urce la mare înălţime – ca să fim exacţi, la o înălţime de până la 29 de metri
La modificarea unei instalaţii de epurare din Pitten, în afara lucrărilor electrotehnice şi mecanice, contractul a inclus şi montarea unui paratrăsnet, o lucrare care nu este pentru cei cu nervii slabi. Cele două reactoare care trebuiau protejate împotriva trăsnetelor au o înălţime de 29 de metri. O altă provocare, în afară de înălţime, a fost şi „zona 2 de protecţie împotriva exploziilor” de la marginile superioare ale reactoarelor. Prin urmare, montajul paratrăsnetului a fost o treabă complicată. Au trebuit respectate norme speciale de protecţie împotriva incendiilor.
În cazul lovirii unui trăsnet şi în situaţiile unei atmosfere potenţial explozive, trebuie prevenită apariţia unei explozii sau a unui incendiu. Supratensiunea trebuie deviată fără riscuri în pământ. Pentru montarea conductorilor izolaţi, rezistenţi la înaltă tensiune, au trebuit folosiţi doi alpinişti industriali profesionişti. Pentru că nici nacelele, nici platformele elevatoare nu ajung la aceste înălţimi rarefiate.

Aveţi întrebări despre acest proiect? Faceţi clic pe Contact (simbolul scrisorii din dreapta) pentru a lua legătura prin e-mail cu experţii noştri.
Noutăţi
Sus, mai sus, antene radio
Sus, mai sus, antene radio
Aproximativ 140 de staţii radio din landul Salzburg au fost instalate de experţii în telecomunicaţii în cadrul unui proiect guvernamental
Acest proiect amplu serveşte într-adevăr securităţii naţionale. În cazul unei căderi de sistem, autorităţile şi organizaţiile cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă pot accesa acest sistem radio destinat serviciilor de urgenţă. Proiectul se află în curs de derulare de la începutul anului 2016 şi urmează a fi finalizat la sfârşitul anului 2018.

Şi lucrările de revizie şi service au fost încredinţate experţilor Kremsmüller. Contractul de revizie, care are rolul de a asigura disponibilitatea şi siguranţa sistemului, este valabil până la sfârşitul anului 2020. Aproape jumătate din noile staţii radio sunt construcţii complet noi în regiuni greu accesibile, asociate cu condiţii parţial dificile. La aproximativ 45 din numărul total de instalaţii au fost necesare lucrări de montaj cu elicopterul. Chiar şi excavatoarele au trebuie transportate în unele cazuri cu elicopterul la faţa locului, pentru a putea executa lucrările de construcţie.

Doriţi să aflaţi mai multe despre domeniul tehnologiei telecomunicaţiilor? Cu un clic pe contact (simbolul scrisorii din dreapta) puteţi lua legătura direct pe mail cu persoanele noastre de contact.
Februarie 2017
Sisteme de depozitare şi transport marca Kremsmüller
Sisteme de depozitare şi transport marca Kremsmüller
Divizia Kremsmüller pentru sisteme de depozitare şi transport a fost înfiinţată în urmă cu aproape un an. A venit timpul unei priviri retrospective
Punctul forte al prestaţiilor oferite de Kremsmüller include montajul mecanic al instalaţiilor şi al echipamentelor, precum şi asistenţă până în momentul punerii în funcţiune. În prezent beneficiarii impun proiecte generaliste, care includ şi tehnologia electrică şi de comandă.

Divizia de sisteme de depozitare şi transport derulează proiecte în întreaga Europă. Deja au fost finalizate cu succes mai multe comenzi în Cehia, Elveţia şi Germania, printre care şi un proiect dificil de montaj într-un depozit de produse congelate. Tehnologia existentă de depozitare a fost extinsă la temperaturi de minus 28 de grade Celsius. Nici comanda din Elveţia nu a fost cu nimic mai prejos, datorită dimensiunilor proiectului. Elemente cu o greutate de până la 5,5 t au trebuit introduse în hală cu o macara specială şi apoi fixate cu şuruburi la o înălţime de 33 m.

„În prezent lucrăm la extinderea unei instalaţii din Olanda. În cadrul acestui proiect trebuie respectate cerinţe speciale referitoare la igienă, deoarece instalaţia procesează alimente”, a declarat directorul diviziei referitor la cel mai recent proiect.

Doriţi să aflaţi mai multe informaţii despre prestaţiile noastre în domeniul sistemelor de depozitare şi transport? Faceţi clic pe Contact pentru a lua legătura direct cu experţii noştri.
Ianuarie 2017
Proiectul din Wilhelmshaven avansează
Proiectul din Wilhelmshaven avansează
50.000 de ore au fost investite deja în acest an în transformarea rafinăriei. În 2017 şi 2018 urmează a fi derulate alte proiecte pe amplasament
De la începutul anului 2015 fosta rafinărie din Wilhelmshaven este transformată într-o platformă impresionantă de rezervoare. Lucrările de renovare de pe marele şantier au continuat şi în acest an. Până în prezent au fost realizate respectiv sunt în curs de realizare următoarele lucrări:

Instalaţia de protecţie împotriva incendiilor a fost extinsă. Pentru aceasta au fost montate doi kilometri de conducte pentru deservirea rezervoarelor şi a fost construită o staţie de pompare a apei de incendiu. De asemenea, a fost efectuată renovarea a şase rezervoare sferice cu un diametru de 24 de metri pentru depozitarea propanului. Toate armăturile şi pompele au fost verificate şi reparate. 1800 de metri de conducte duc acum la staţiile de încărcare a navelor şi a trenurilor. În dană sunt efectuate permanent îmbunătăţiri şi reparaţii pentru a permite o încărcare şi descărcare sigură şi rapidă.

În prezent sunt încă în curs de execuţie numeroase lucrări de reparaţii pe amplasament. Acestea reprezintă operaţii preliminare pentru următoarele proiecte care vor fi derulate în 2017 şi 2018.

Doriţi să aflaţi mai multe informaţii? Faceţi clic pe Contact şi expertul nostru vă va răspunde la întrebări direct pe mail.
Decembrie 2016
Montaj peste munţi şi văi
Montaj peste munţi şi văi
Pe un teren dificil a fost construit un traseu cu lungimea de 2,5 kilometri Conductele au trebuit pozate pe alocuri în teren cu o înclinaţie de peste 50 %
Un „proiect la mare înălţime”, în adevăratul sens al cuvântului, a fost desfăşurat în Brixen, Tirolul de Sud. Pentru construcţia unei staţii de pompare a unei centrale de termoficare a trebui pozată o conductă cu diametrul DN 150 şi o lungime de aproximativ cinci kilometri – în condiţii din cele mai dificile.

Traseul conductei de termoficare cu o lungime de 2,5 kilometri a fost tăiat în stâncă, în teren cu o înclinaţie pe alocuri de peste 50 %. Materialele şi utilajele au putut fi transportate doar cu ajutorul unui funicular construit special pentru acest proiect de montaj. Unele locuri au fost accesibile doar cu un elicopter, care a transportat ţevile şi echipamentele într-un mod spectaculos la faţa locului.

Având în vedere pericolele semnificative, toţi muncitorii care au participat la lucrări au fost instruiţi special. Un expert extern în lucrul la înălţime a prezentat un concept de siguranţă adaptat condiţiilor din teren. Astfel, toţi instalatorii s-au putut proteja ideal împotriva riscurilor de prăbuşire şi cădere de pietre. Proiectul a fost finalizat la timp, fără incidente.

Pentru orice întrebări cu privire la acest proiect sau proiecte similare, vă puteţi adresa direct prin mail persoanei noastre de contact – cu un clic pe simbolul scrisorii.
Noiembrie 2016
Know-how combinat pentru tehnologia gazelor naturale
Know-how combinat pentru tehnologia gazelor naturale
În Austria Inferioară a fost construită o instalaţie pentru uscarea cu TEG. Proiectul a fost realizat prin conlucrarea diferitelor divizii Kremsmüller
Pentru staţia de comprimare OMV din Auersthal, Kremsmüller a construit o unitate de regenerare cu refierbător TEG (obs. TEG=trietilenglicol). În cadrul unui proces de absorbţie, gazele naturale intră în contact intens cu TEG. Astfel, vaporii de apă şi hidrocarburile complexe pot fi separate din gazele naturale.

În cadrul acestui proiect a fost acordată o atenţie deosebită conlucrării între cât mai multe sectoare. Pentru derularea comenzii, prestaţiile de inginerie, conducerea proiectului, documentaţia tehnică, tehnologia de măsurare electrică, comandă şi reglare şi încercarea materialelor a fost responsabilă sucursala Kremsmüller din Schwechat. În atelierele din Steinhaus au fost fabricate rezervorul de stocare, schimbătorul de căldură şi coloana de distilare. Punctul de lucru Gänserndorf a fost însărcinat cu conductele şi montarea tuturor componentelor instalaţiei. Atelierul mecanic din Krieglach a contribuit cu elementele rotative şi componentele pentru transportul presiunii.

Astfel, întregul proiect a putut fi realizat cu un concept unitar. Interfeţele inutile au fost eliminate, toate diviziile au colaborat optim şi au contribuit la succesul şi rapiditatea execuţiei proiectului.

Doriţi mai multe informaţii despre proiect? Cu un clic pe simbolul scrisorii puteţi lua legătura prin e-mail cu persoana noastră de contact.
Noiembrie 2016
Renovare completă după 35 de ani
Renovare completă după 35 de ani
Instalaţia electrică a unui nod de distribuţie a gazelor naturale din oraşul Wiener Neustadt se află acum din nou la cel mai înalt nivel tehnologic
Instalaţia electrică a unui nod de distribuţie din Wr. Neustadt ajunsese la o vârstă înaintată. Echipa de măsurare electrică, comandă şi reglare s-a ocupat de înnoirea mecanismelor de acţionare a armăturilor, precum şi de înnoirea aerotermelor, a contoarelor şi de alimentarea lor electrică.

Au fost proiectate, confecţionate şi montate douăsprezece dulapuri de comandă, iar acestea au fost racordate după verificarea prealabilă, efectuată de TÜV. Cablajul a fost refăcut de la zero. A fost înlocuit şi dulapul de comandă, împreună cu unitatea de comandă a generatorului diesel de curent de urgenţă. Per ansamblu, componentele vechi nu mai corespundeau nivelului tehnologic actual. Un aspect remarcabil: toate lucrările din camera de reglare au fost efectuate fără întreruperea activităţii. De asemenea, trebuia respectat un grafic de execuţie cu termene strânse. Pentru aceasta este nevoie efectiv de angajaţi experimentaţi, care ştiu bine meserie. Pentru instalaţia de iluminare protejată împotriva exploziilor, executată la o înălţime de şase metri, a fost montată o schelă pe două macarale rulante, deoarece nu a putut fi montată o schelă „normală”. Această idee inovatoare a fost lăudată de client şi a contribuit în mare măsură la siguranţa angajaţilor.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii referitoare la acest proiect sau alte proiecte în domeniul măsurării electrice, comenzii şi reglării, faceţi clic pe Contact. Solicitarea dumneavoastră va merge direct în căsuţa de mail a experţilor noştri.
Mai 2016
Muncă de pionierat direct în faţa casei
Muncă de pionierat direct în faţa casei
Cel mai mare rezervor de apă potabilă construit din oţel aliat este situat în Steinhaus. Totuşi, conceptul a trebuit să se impună mai întâi în faţa concurenţei internaţionale
Rezervorul cu un diametru de 28 de metri şi o înălţime de aproape 8 metri are o capacitate impresionantă de 5000 m³ pentru stocarea apei captate din izvoare. Este pentru prima dată când un rezervor cu astfel de dimensiuni a fost construit din oţel aliat, nu din beton şi nu a fost amplasat subteran, aşa cum se obişnuieşte.

Primirea comenzii ca urmare a apropierii de atelierul de producţie Kremsmüller nu a fost sub nicio formă ceva de la sine înţeles. Compania a trebuit să se impună cu un concept convingător în faţa concurenţei internaţionale. Pentru realizarea proiectului a fost folosit un material Lean Duplex perfect adaptat pentru apa potabilă locală. Datorită rezistenţei sale deosebite a fost posibilă realizarea unei construcţii extrem de uşoare, care poate fi denumită fără exagerare o minune a staticii. Şi Berthold Obermair, directorul sectorului apă din cadrul EWW este încântat: „Cu ajutorul conceptului Kremsmüller am economisit 20 % din costuri şi chiar 30 % din timpul de construcţie. Nu în ultimul rând, impactul asupra naturii a fost semnificativ mai mic. Metoda clasică de construcţie presupune excavarea unor cantităţi uriaşe de pământ.” De asemenea, rezervoarele din beton trebuie supuse periodic, după câţiva ani, unor lucrări complexe de întreţinere. Însă rezervorul din oţel aliat este conceput pentru o durată de viaţă de cel puţin 100 de ani.

Doriţi să aflaţi mai multe informaţii? Faceţi clic pe Contact şi puteţi lua legătura prin e-mail direct cu experţii noştri.
Aprilie 2016
Două noi acumulatoare de căldură pentru Germania
Două noi acumulatoare de căldură pentru Germania
Cel mai mare acumulator de căldură din Berlin a ieşit de sub mâinile Kremsmüller. În prezent este construit un alt acumulator nou în Dessau
Între timp a fost finalizat proiectul acumulatorului de căldură din Berlin. În cadrul lucrărilor, un rezervor de ulei existent a fost echipat cu o nouă tehnologie şi a fost învelit cu o izolaţie cu o grosime de 50 de centimetri. Acumulatorul de căldură modernizat are o capacitate de 10.000 de metri cubi şi a fost completat cu o instalaţie „Power-to-Heat”. Datorită măsurilor luate, excesul de energie poate fi stocat aproape fără pierderi timp de mai multe zile.Astfel este îmbunătăţit bilanţul de mediu, iar emisiile de CO2 din Berlin pot fi reduse sustenabil.

Calitatea lucrărilor şi derularea fără probleme a proiectului din Berlin au creat condiţiile pentru un alt proiect de acumulator de căldură pe teritoriul Germaniei. În Dessau este construit în prezent un acumulator de căldură cu o înălţime de 40 de metri, o greutate de 550 de tone şi o capacitate de 20.000 de metri cubi. Această comandă mare este prevăzută a fi finalizată în luna februarie 2017.

Doriţi să aflaţi mai multe informaţii referitoare la acumulatoare de căldură? Cu clic pe simbolul de contact puteţi lua legătura direct cu experţii noştri.
Martie 2016
Înlocuirea unei conducte de presiune cu lungimea de 442 de metri
Înlocuirea unei conducte de presiune cu lungimea de 442 de metri
Hidrocentrala Gosau produce 71 de milioane kWh pe an. Această cantitate corespunde necesarului anual al unui număr de aproximativ 20.000 de gospodării
Energia hidraulică este cea mai durabilă şi mai ecologică formă de obţinere a energiei. Pentru a putea menţine funcţionalitatea centralei cu o vechime de peste 100 de ani pentru generaţiile viitoare, a trebuit înlocuită conducta de presiune.

Pentru aceasta au fost demontate segmentele actuale nituite ale conductei şi au fost înlocuite cu o conductă nouă sudată. Conducta are un diametru de 1,3 metri şi o lungime totală de 442 de metri. Pentru aceasta au trebuie fabricate 53 de segmente de conductă cu cerinţe de calitate deosebit de ridicate. O provocare pentru atelierul de construcţie, care a continuat şi în etapa de montaj.

Pentru că segmentele trebuiau montate pe un teren cu o înclinaţie de până la 21,5 de grade, fiind totodată necesare lucrări de precizie în zona stâncilor proeminente. Cu toate acestea, proiectul a putut fi finalizat la termenul prevăzut. În luna decembrie hidrocentrala Gosau de la poalele masivului Dachstein a fost repusă în funcţiune.

Doriţi să aflaţi mai multe despre acest proiect? Faceţi clic pe simbolul scrisorii (dreapta) şi luaţi legătura direct cu persoanele noastre de contact pentru construcţia conductelor.
Ianuarie 2016
Sistem Batchbin personalizat
Sistem Batchbin personalizat
O soluţie tehnică perfectă pentru modernizarea unei instalaţii de transport
Batchbin a modernizat instalaţia de transport de la malaxor la staţia de umplere pentru un furnizor de produse rezistente la foc pentru industria siderurgică. Produsul care trebuie transportat este un amestec extrem de sensibil din fibre şi corindon. Deoarece prin rezistenţa sa îngreunează procedurile de umplere şi golire a navetei de transport, echipa Batchbin a găsit o soluţie personalizată.

Astfel a fost concepută o navetă conică de transport din cauciuc. În interiorul navetei au fost instalaţi patru cilindri de impact care se apropie şi se îndepărtează diagonal unul faţă de celălalt. La staţia de umplere cilindrii lucrează în contratimp până ce se goleşte întreaga navetă de transport. De curând instalaţia modernizată de transport de la malaxor la staţia de umplere funcţionează din nou la capacitate maximă.

Tehnologia de dozare Batchbin are la bază un sistem modular. Cu un efort financiar şi tehnic redus instalaţiile Batchbin pot fi adaptate la condiţiile de spaţiu existente, fără a fi necesare lucrări complicate de reconfigurare. Batchbin face parte din grupul Kremsmüller. De la montaj şi până la programare şi automatizare clienţii se pot baza în cadrul proiectelor pe calitatea Kremsmüller consacrată.

Aveţi întrebări referitoare la proiect? Cu un clic pe Contact puteţi lua legătura cu echipa Batchbin.

Aflaţi mai multe pe
batchbin.com
Mai 2015
Încarcă mai multe noutăţi