Chemie & Pharma
Chemie & Pharma

Chemie & Pharma (RO)

Noutăţi
Revizie finalizată cu succes în doisprezece zile
Revizie finalizată cu succes în doisprezece zile
Până la 130 de muncitori au lucrat în perioadele de vârf la Borealis în Linz. Toţi au fost implicaţi în turnaroundul instalaţiei de amoniac
Pe o perioadă de doar douăsprezece zile au trebuit efectuate numeroase lucrări de revizie a instalaţiei de amoniac Borealis din Linz. În perioadele de vârf au fost prezenţi pe şantier aproximativ 130 de instalatori Kremsmüller. Aceştia s-au ocupat de schimbătoare de căldură, rezervoare, coloane, conducte, armături şi supape de siguranţă, precum şi tehnologia de măsurare electrică, comandă şi reglare şi repararea conductelor de separare. Ultimele reprezintă partea centrală a instalaţiei, separând amoniacul în hidrogen şi azot. Cele şase lucrări de sudare planificate iniţial au crescut la un număr de 17, însă au putut fi realizate totuşi în perioada prevăzută. Lucrările la flanşele de îmbinare sub înaltă presiune au fost realizate de Kremsmüller cu ajutorul maşinii de tensionare a buloanelor. Este vorba despre un agregat hidraulic ultraperformant, esenţial pe astfel de şantiere mari. Datorită pregătirii şi planificării exacte, toate lucrările au fost realizate cu succes în intervalul de timp prevăzut, cu respectarea unor prevederi exigente în materie de securitate. Patru angajaţi Kremsmüller chiar au fost distinşi de client pentru angajamentul exemplar cu premiul de securitate „Shut down Safety Champion”. Cu un simplu clic pe simbolul scrisorii ajungeţi la persoana de contact pentru acest proiect şi altele similare.
Octombrie 2016
400 de componente montate în spaţii foarte restrânse
400 de componente montate în spaţii foarte restrânse
Lucrările de montaj la o coloană au fost marcate de lipsa spaţiului. Diametrele interioare au măsurat doar 90 până la 100 de centimetri.
Echipa de montaj care a derulat acest proiect nu avea voie să manifeste semne de claustrofobie. Pentru o coloană de rectificare cu o lungime de 38 de metri şi o greutate de 40 de tone au trebuit montate baze prevăzute cu supape şi alte componente tehnice de proces. Două condiţii au transformat acest proiect într-o adevărată provocare: pe de o parte, astfel de componente se montează în mod normal cu coloana în poziţie verticală, nu orizontală. Pe de altă parte, reactorul este foarte îngust, având diametre interioare între 90 şi 100 cm. Gurile de acces în interiorul coloanei nu erau cu mult mai mari decât formatul DIN A3. Cu toate acestea, cele aproape 400 de componente au fost montate în aparat în decurs de şapte zile lucrătoare, iar pentru aceasta au fost înşurubate cu o precizie milimetrică 1600 de racorduri. Pentru toate lucrările de sudură au trebuit respectate criterii speciale, deoarece agentul procesat în interiorul coloanei conţinea şi hidrogen. Toate cordoanele de sudură care urmau să intre în contact cu acest agent au fost verificate în proporţie de 100 % prin intermediul radiografiei. Doriţi să primiţi mai multe informaţii despre acest proiect sau în general despre subiectul construcţiei de aparate? Adresaţi întrebările direct experţilor noştri cu un clic pe Contact (simbolul scrisorii dreapta).
Septembrie 2016
Reactor de conversie: prestaţie logistică de top
Reactor de conversie: prestaţie logistică de top
Un transport cu o greutate cât a unui Jumbo Jet cu plinul făcut şi cu toate locurile ocupate s-a deplasat pe şoselele din Austria Superioară
În noaptea dintre 26 şi 27 aprilie a fost efectuat unul dintre cele mai mari transporturi agabaritice în landul Austria Superioară. Un reactor de conversie construit în Steinhaus, cu o greutate de 226 de tone, trebuia transportat către Portul din Linz. O provocare logistică care a necesitat lungi de pregătire. Reactorul cu o lungime de 24 de metri şi un diametru de peste patru metri a fost tractat metru cu metru, pe 192 de roţi, de către un cap-tractor. Toate tunelurile de pe autostradă au fost măsurate în prealabil cu un laser 3D. Trecerea prin intersecţii a durat deseori ore întregi. Precizie milimetrică a fost necesară şi sub unul din podurile de autostradă dinainte de Linz. Trecerea pe sub pod a durat peste 20 de minute. Autotrenul impozant a avut în total o greutate de 350 de tone şi o lungime de 65 de metri. Datorită planificării minuţioase şi asistenţei profesioniste asigurate de toate părţile implicate transportul a ajuns în port la timp, cu puţin înainte de ora cinci dimineaţa. După încărcarea pe navă reactorul de conversie şi-a continuat deplasarea pe Dunăre către Samara, Rusia, la unul dintre cele mai mari concerne chimice din Rusia. Reactorul este folosit în industria îngrăşămintelor chimice pentru obţinerea gazului de sinteză. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiectele Kremsmüller pentru industria chimică, faceţi clic pe Contact.
Iulie 2015
High-tech pentru industria chimică
High-tech pentru industria chimică
Kremsmüller construieşte un aparat sub presiune pentru unul dintre cele mai mari concerne chimice din Rusia
Lucrările de construcţie a reactorului folosit pentru obţinerea hidrogenului din hidrocarburi au fost împărţite în trei secţiuni, la care au colaborat alţi doi parteneri din domeniu. Kremsmüller a fost responsabil cu construcţia aparatului sub presiune, cu o greutate totală de 125 de tone, precum şi cu asamblarea componentelor individuale. La sudarea bazei cu formă semisferică a reactorului a fost folosit un dispozitiv special cu masă pivotantă. Acesta a adus semisfera în poziţie pentru a permite efectuarea lucrărilor de sudare cu strat de pulbere conform razei semisferei. Peretele aparatului are o grosime de 80 mm. Componentele individuale, un mănunchi de tuburi cu o greutate de 57 de tone, un tambur pentru vapori cu o greutate de 38 de tone şi aparatul sub presiune construit de Kremsmüller, cu o greutate de 125 de tone, au fost asamblate în atelierul de construcţie a rezervoarelor şi a aparatelor din Steinhaus. Introducerea mănunchiurilor de tuburi în aparatul sub presiune a reprezentat o misiune dificilă. Reactorul de conversie finit are o lungime totală de 24 de metri, un diametru de 4 metri şi o greutate de 220 de tone, iar aceste dimensiuni au necesitat condiţii speciale de transport. Toate tunelurile de pe autostradă au fost măsurate cu un laser 3D. Înălţimea de transport a reactorului a măsurat 4,88 metri, rezultând o marjă de toleranţă de 5 cm faţă de cea mai mică înălţime de trecere de pe coridorul de transport către port. Doriţi să aflaţi mai multe despre divizia Kremsmüller de construcţie a rezervoarelor şi a aparatelor? Faceţi clic pe Contact pentru a lua legătura direct cu experţii departamentului de specialitate.
Mai 2015
Rapiditate şi flexibilitate
Rapiditate şi flexibilitate
Demonstrate de echipa de construcţii şi montaj rezervoare Kremsmüller
800x600 Într-un concern chimic trebuia înlocuit un rezervor de amoniac aflat într-o stare deplorabilă. Deoarece rezervorul este indispensabil pentru producţie şi fiecare zi de oprire cauzează costuri enorme, înlocuirea trebuia efectuată într-un timp foarte scurt Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} .  800x600 Pentru echipa Kremsmüller o „cursă clasică cu obstacole în domeniul instalaţiilor industriale“. Rezervorul se află în mijlocul instalaţiei, fiind înconjurat de numeroase conducte, alte aparate, platforme şi construcţii metalice. Spaţiul îngust şi presiunea enormă a termenului au reprezentat solicitări deosebite pentru echipă Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} .  800x600 Pentru a putea aduce noile rezervoare de 15 tone în poziţia de montaj după asamblarea preliminară, a fost nevoie de o rampă de montare. După aceea componentele au fost sudate şi supuse unei încercări cu vopsea penetrantă şi unei radiografii. După cinci zile noul rezervor de amoniac era montat şi sudat Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} .  800x600 Încercarea nedistructivă a confirmat calitatea superioară a cordoanelor de sudură. În ciuda solicitării deosebite, proiectul a fost finalizat cu succes, fără a fi necesare lucrări de rectificare Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} . 800x600 Doriţi să aflaţi mai multe despre divizia Kremsmüller de construcţie a rezervoarelor şi a aparatelor? Vă rugăm să faceţi clic pe Contact pentru a lua legătura direct cu experţii Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} .
August 2014
Russkij Standart
Russkij Standart
Două rezervoare tampon cu pereţi groşi pentru concernul chimic rus
800x600 Nu a trecut nici un an de la finalizarea investiţiilor ample desfăşurate în Steinhaus, iar atelierul de producţie pare a fi din nou neîncăpător. Pentru că între diferite segmente de conducte şi componente pentru proiecte ample în domeniul hidroenergiei, privirea este captată de două rezervoare tampon cu dimensiuni neobişnuite Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} ... 800x600 Având o grosime a pereţilor de 105 mm, rezervoarele sunt concepute special pentru depozitarea azotului: în timpul depozitării rezultă o suprapresiune de 250 bar, ceea ce corespunde unei sarcini de 250 kg per cm2. Prin urmare echipa responsabilă cu desfăşurarea proiectului a trebuie să aleagă materialul şi conceptul constructiv care să îndeplinească cerinţele stricte ale industriei chimice Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} . 800x600 Proba de presiune efectuată înainte de recepţie s-a desfăşurat cu succes. În prezenţa clientului rus echipa Kremsmüller a presurizat rezervoarele, care cântăresc fiecare câte 150 de tone, aplicând timp de 60 de minute o presiune de 360 bar. Rezultatul: calitate de primă mână din Austria. Aici puteţi găsi toate datele referitoare la construcţia aparatelor şi rezervoarelor Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} . 800x600 Aveţi întrebări referitoare la proiect? Un clic pe Contact este suficient pentru a lua legătura direct cu experţii în construcţia rezervoarelor Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-style-parent:""; font-size:10.0pt;"Times New Roman","serif";} .
Aprilie 2014
Doi uriaşi
Doi uriaşi
Un proiect de anvergură în istoria atelierului din Steinhaus
Atelierul de construcţie a rezervoarelor din Steinhaus a primit o comandă de producţie a coloanelor de distilare pentru unul dintre cele mai mari concerne chimice din lume. Coloanele care vor intra, fără exagerare, în istoria firmei sub numele de „cei doi uriaşi“ au fost fabricate pe parcursul a şase luni. Înălţimea primei coloane: 40 m. Înălţimea celei de-a doua coloane: 70 m. Diametru: 4,2 m. Producţia, transportul şi nu în ultimul rând montajul la faţa locului au fost asigurate de echipa din Steinhaus. Astfel, proiectul s-a dovedit a fi o provocare absolută pentru toate persoanele implicate. Coloanele au fost fabricate din oţel duplex. Acest material este inoxidabil, rezistent la acizi şi are o rezistenţă mai mare decât aliajele obişnuite de crom şi nichel. Însă oţelul duplex presupune o pricepere şi o experienţă deosebite din partea sudorilor. Noua hală de producţie din Steinhaus a permis execuţia dintr-o singură bucată a coloanei de 40 m. Însă uriaşul de 70 m a fost împărţit în două. Aşadar, nici transportul componentelor gigantice nu a fost o treabă simplă. Cu ajutorul unei mari companii de transport, componentele gigantice au fost transportate la fabrica beneficiarului, aflată la o distanţă de 140 km. Pentru aceasta a fost folosit un utilaj special de transport cu punte elevatoare. Coloana a reprezentat singura legătură între osia din faţă şi osia din spate a utilajului de transport. Împreună cu capul tractor transportul a avut o lungime de peste 73 m şi o lăţime şi înălţime de aproximativ 5 m. Cele două părţi ale coloanei de 70 m au fost îmbinate la faţa locului prin sudare în poziţie verticală. Deformarea din cauza contractării cordoanelor de sudură şi radiaţiei solare unilaterale a reprezentat o dificultate specială pentru echipa de sudori. Doriţi să aflaţi mai multe despre acest proiect? Cu un clic sus în dreapta pe butonul de contact puteţi lua legătura direct cu experţii noştri.
Noiembrie 2012
Tonaj mare pentru industria chimică
Tonaj mare pentru industria chimică
Pentru producţia de îngrăşăminte chimice a unui concern internaţional de chimie a fost produs şi montat un tambur de răcire.
Mamutul de 60 de tone cu un diametru de 3,7 metri şi o lungime de 14 metri a fost construit de divizia de construcţii de aparate şi rezervoare de la Kremsmüller. În cadrul lucrărilor au fost impuse pretenţii înalte de calitate şi toleranţe reduse de fabricaţie. Cu materialele 13 CrMo 4 5 pentru mantaua exterioară şi 1.4841 pentru construcţiile interioare au fost procesate materiale extrem de rezistente la căldură.   Provocarea a constituit-o producţia separată: construcţia interioară cu muchii trebuia să se potrivească exact în construcţia exterioară sudată. Studierea exactă a comportamentului materialelor reprezintă o premisă pentru construcţia unor astfel de aparate.   Împreună cu producţia în atelier s-a început demontarea instalaţiei vechi. La livrare tamburul a fost transportat pe şine şi în instalaţie cu ajutorul unei macarale de 500 de tone şi apoi instalat pe poziţie. 20 de tone de tablă profilată, o linie de acţionare cu coroană dinţată şi reductor şi motor, cu greutatea de 16 tone, au fost montate în şi în jurul noului tambur de răcire al instalaţiei.
Septembrie 2007